Cauta:




  Workshop  Conferinte  Seminarii  Festivaluri  Caritate  Spectacole  Concursuri  Reusite  Cursuri  Petitii  
 
 
 
 

Asociaţia Culturală Noua Acropolă - Educaţie umanistă prin artă şi cultură

 
Pentru a avea o viaţă echilibrată şi fericită, Platon îi sfătuia pe vechii atenieni să-şi împartă ziua în patru componente, dedicate muncii, odihnei, întreţinerii corpului şi dezvoltării orizontului sufletesc. Noua Acropolă, asociaţie culturală cu o experienţă de peste 20 de ani în derularea programelor culturale, vă propune un mod constructiv, frumos şi agreabil de petrecere a timpului liber. Pentru a da valoare fiecărei clipe, vă oferim o serie de cursuri culturale, artistice şi de dezvoltare personală, prin intermediul cărora veţi avea ocazia să descoperiţi noi înclinaţii şi talente, să dezvoltaţi creativitatea şi imaginaţia, să vă lărgiţi sfera de cunoaştere şi înţelegere a voastră şi a lumii din jur.


FILOSOPHIA  - Curs de filosofie comparată


De 20 de ani în România, Noua Acropolă organizează cursuri de filosofie în manieră clasică. Prezintă o filosofie practică, folositoare vieţii, care armonizează oamenii între ei şi cu lumea înconjurătoare, pentru ca fiecare să accepte ceea ce este şi să lupte pentru ceea ce doreşte să devină.

  
Astfel este şi viziunea clasică despre filosofie: o cale de acţiune, şi nu doar de gândire speculativă. Filosofia, ca mod de viaţă, este practică şi presupune potenţarea valorilor interioare pe care le avem cu toţii.
 
Astfel dobândim o mai mare siguranţă în noi înşine, o mai mare încredere în ceilalţi şi, mai presus de toate, o putere inepuizabilă pentru rezolvarea dificultăţilor vieţii cu o stare bună de spirit şi inteligenţa trează.
 
 
Înţelegem filosofia drept un motor de schimbare, pentru ca omul să poată găsi puţină armonie în interiorul propriu şi să o poată proiecta în societatea care îl înconjoară.
 
 
Cursul abordează cele mai importante sisteme de gândire din Orient şi din Occident, împreună cu propunerile lor practice, urmărind ca fiinţa umană să-şi canalizeze într-un mod eficient propriul potenţial. Pune în aplicare valorile umane esenţiale şi calităţile atemporale care au constituit temelia tuturor civilizaţiilor.
 

Cursul se deschide JOI, 8 Decembrie, ora 18:00, la Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti (Calea Plevnei, 41).
 

Cursul durează 12 săptămâni si este gratuit!

      Temele cursului:

 
ETICA ATEMPORALĂ.
    De ce avem nevoie de filosofie? Ce sunt valorile durabile?
BHAGAVAD-GITA
    Calea eroului şi acţiunea altruistă.
GLASUL LINIŞTII
    Interpretarea unui text tibetan. Evoluţie şi căile cunoaşterii.
SIDDHARTA GAUTAMA BUDDHA
    Calea de mijloc şi cum putem învăţa din suferinţă.
CONFUCIUS
    Omul nobil şi asumarea responsabilităţii.

VIAŢA MORALĂ ÎN EGIPTUL ANTIC
    Norme etice pentru o societate civilizată şi fericită.
PLATON
    Justiţie şi libertate. Cheile armoniei individuale şi sociale.
ARISTOTEL
    Construirea scării valorilor şi cucerirea fericirii.
STOICISMUL ÎN ROMA
    Cetăţeanul lumii: liberul arbitru şi slujirea celorlalţi.
IMMANUEL KANT
    Datoria şi voinţa bună.
PLOTIN
    Despre suflet şi viaţă lăuntrică. Cele trei etape ale dezvoltării personalităţii.
FILOSOFIA ISTORIEI
    Timpul cosmic şi istoria umană: limite şi oportunităţi.  

 

Articole 'Fresh'


Articole 'populare'


Alte articole


 
 

Membrii

Utilizator

Parola:
 

[Cont nou] 

[Parola pierduta]

 
 

 
 

 
 






 |Fotograf nunta|Fotograf botez|CONFERINTE - 2019 - reportaj.com